Responsabilitatea sociala a intreprinderii - mai mult decat o raspundere morala

Multumim Revistei de Fiscalitate

Responsabilitatea sociala a intreprinderii – mai mult decat o raspundere morala

Conceptul de responsabilitate societala a intreprinderii (Corporate Social Responsability) a aparut in S.U.A. in anii 1980, in timp ce, in Europa, utilizarea sa este mai recenta. In context american, paternitatea conceptului de CSR este atribuita lui Howard Bowen, in 1953, in lucrarea „Social Responsabilities of the Businessman“. El defineste notiunea printr-o serie de obligatii ce conduc la politici, decizii si linii de conduita compatibile cu obiectivele si valorile societatii. Definitia responsabilitatii sociale presupune decizii si actiuni efectuate de conducatori pentru ratiuni economice sau tehnice. Comitetul pentru Dezvoltarea Economica (CED) aprofundeaza conceptul de CSR care face referinta la trei aspecte:

• primul cuprinde responsabilitatile bazate pe indeplinirea functiilor esentiale ale intreprinderii, relative la productie, locuri de munca si crestere economica;
• al doilea inglobeaza pe primul, include notiunea extinsa de responsabilitate, cu o sensibilitate la evolutiile societatii si asteptarile cu luarea in consideratie a problemelor de protectie a mediului, relatiilor sociale sau a informatiilor privind consumatorii;
• in fine, al treilea tine seama de exercitarea responsabilitatilor care apar si conduc la ameliorarea mediului, cum ar fi: tintele pentru locurile de munca in favoarea populatiilor defavorizate.

Evolutia conceptului CSR duce la aparitia unei noi notiuni: cea de receptivitate societala (corporate social responsivness). Notiunea se defineste prin capacitatea unei firme de a raspunde la presiunile sociale. Ea inseamna aplicarea unei gestiuni a relatiilor care coreleaza firma cu diferitele parti interesate (stakeholders).
Receptivitatea aduce o orientare de gestiune si operationala a responsabilitatii societale.

Receptivitatea societala exprima atentia conducatorilor fata de solicitarile societatii, raspunzand astfel la fluxul responsabilitatii societale. Spre deosebire de viziunea americana a responsabilitatii societale, care se rezuma la actiuni filantropice straine activitatilor economice ale intreprinderii, abordarea europeana are tendinta de a considera ca actiunile de acest gen nu se desfas oara in sfera CSR si ca ele se apreciaza in conditiile obis- nuite ale intreprinderii.

Pentru a defini abordarea europeana a CSR, pornim de la definitia Comisiei Europene, conform careia CSR desemneaza integrarea voluntara de catre intreprinderi a preocuparilor sociale si de mediu la activitatile comerciale si relatiile lor cu partile interesate. Ea permite intreprinderilor, oricare ar fi dimensiunea lor, sa contribuie la concilierea ambitiilor economice, sociale si de mediu in cooperare cu partenerii lor.

Demersul european al CSR permite operationalizarea notiunii de dezvoltare durabila pentru intreprinderi. In sensul practic al termenului de responsabilitate societala, este concretizata prin conceptul „triple-bottom-line“: prosperitatea economica, respectarea mediului, respectarea si ameliorarea coeziunii sociale.

Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic

Vezi AICI detalii

Cartea verde a contabilitatii varianta tiparita

Vezi AICI detalii

Manual de politici contabile - Stick USB

Vezi AICI detalii

Acest concept exprima luarea in consideratie, la scara intreprinderii, a celor trei dimensiuni ale dezvoltarii durabile. Dezvoltarea este reprezentata prin punerea in evidenta a urmatoarelor obiective: unul economic (crearea de bogatie pentru toti, pe baza modalitatilor de productie si de consum durabil), altul ecologic (conservarea si gestiunea resurselor) si al treilea, social (echitatea si participarea tuturor grupurilor sociale).

In ultimii ani, mediul de cercetare si cel de afaceri au fost tot mai interesate si au studiat implicatiile responsabilitatii sociale asupra beneficiilor economice. Responsabilitatea sociala poate fi definita de actiunile unei intreprinderi in privinta promovarii unor interese sociale inaintea unor elemente de interes strict economic si in afara solicitarilor legislative.

Astfel, actiunile de responsabilitate sociala sunt cele care trec dincolo de obligatiile pe care le are intreprinderea, conform legii (sociale sau de mediu), cu scopul de a crea o perceptie sau o realitate conform careia ea promoveaza interesul public.
Aceste organizatii aleg sa fie responsabile din punct de vedere social.
Cele mai multe corporatii si multinationale intalnesc presiuni puternice din partea diferitelor categorii de parti interesate (consumatori, angajati, furnizori, comunitati locale, guvern, organizatii neguvernamentale sau institutii) pentru a se implica in actiuni care sa le demonstreze responsabilitatea sociala. Actiunile de CSR pot include incorporarea caracteristicilor sau a problemelor sociale la nivelul realizarii produselor si serviciilor (de exemplu, eliminarea fluorurilor si CO2, utilizarea pe scara larga a tehnologiilor ecologice, educatia ecologica la nivel organizational etc.), lupta pentru atingerea unor nivele ridicate de performanta de mediu prin reciclare sau reducere/eliminare a emisiilor poluante (adoptarea unor strategii agresive de eliminare a emisiilor), promovarea intereselor comunitatii locale sau a unor organizatii neguvernamentale (Greenpeace etc.).

Din perspectiva economica, o entitate patrimoniala se asteapta ca beneficiile obtinute sa depaseasca costurile angajate. Conform experientelor actuale, intreprinderile se implica in activitati de CSR pe baza anticiparii beneficiilor ce
vor decurge din ele. Aceste beneficii se refera la castigarea unei reputatii favorabile, abilitatea recrutarii unor salariati de inalta calitate etc. Pe baza ipotezei maximizarii beneficiilor, se ridica intrebarea daca intreprinderile cu o bogata activitate de CSR ating niveluri similare de performanta financiara cu cele care nu sunt la fel de interesate de aspectul responsabilitatii sociale.

In general, cand se aduce in discutie performanta financiara in studiile asupra CSR, se discuta despre valoarea actiunilor sau despre performanta contabila (beneficiul pe actiune, profit etc.). Aceste studii tind sa isi axeze cercetarea asupra intreprinderilor, si nu asupra sectoarelor industriale, mai ales pentru usurinta cu care se poate analiza situatia unei firme (situatiile financiar-contabile, Standard and Poor’s Compustat, sau informatiile bursiere), comparativ cu dificultatile intalnite in standardizarea informatiilor intre intreprinderi ce au acelasi obiect de activitate.

Desi analiza activitatii de CSR se face de cele mai multe ori din punct de vedere economic (masurile de performanta financiara), acest lucru nu este de fiecare data cel mai potrivit.

Un mai mare impact ar avea corelarea performantei economice cu activitatile CSR, unde eficienta economica implica tehnologii si relatii in legatura cu productia si cu cererea de consum (materiale si energie), cu identificarea costurilor de oportunitate a intrarilor si a acumularilor de capital.

Din cauza faptului ca astfel de masuri sunt bazate pe evaluarea iesirilor si intrarilor (analiza input/output), in anumite conditii de piata, problema se pune daca estimarile productivitatii/performantei au tinut cont de externalitatile sociale si de mediu si de modul in care performanta in discutie poate fi afectata de reducerea unor astfel de externalitati. Pentru autoritatile decidente, clarificarea acestor relatii ajuta la identificarea costului resurselor de CSR sau a esecurilor pietei in privinta CSR.

Astfel de informatii furnizeaza liniile directoare pentru nivelele optime ale regulamentelor privind CSR. In schimb, pentru manageri, informatiile respective sunt utile in scopul luarii deciziilor corecte privind activitatile de CSR.

Evidentele arata ca se inregistreaza nivele reduse de eficienta in cazul intreprinderilor care inregistreaza costuri pentru reducerea poluarii. Imbunatatiri ale acestei eficiente, desi reduse, se constata ca urmare a inspectiilor de conformitate, care se refera la minimizarea emisiilor. Actiunile regulatoare, precum impunerea unor limite de poluare a aerului la nivel local, sunt asociate unor imbunatatiri consistente ale performant ei.

Astfel, concluzionam ca, desi respectarea unor reglementari locale sau nationale poate induce o imbunatatire a performantei de mediu, aceasta se refera in principal la masuri end-of-pipe si mai putin la masuri preventive si de CSR. Din evidenta, masurile de remediere sunt mai putin eficiente din punctul de vedere al performantei de mediu decat cele strategice – tehnologii nepoluante, programe de reducere si eliminare a proceselor poluante, CSR etc.

La inceputul secolului XX, fumul gros si apa contaminata erau privite ca rele necesare ale activitatii industriale. Astazi, societatea solicita o calitate crescuta a mediului si in cautarea acestei calitati sunt realizate numeroase politici de dezvoltare durabila, eco-eficienta si scheme pentru o mai ampla diseminare a informatiilor de mediu. Asa cum s-a demonstrat, impactul de mediu nu mai reprezinta astazi doar o amenintare locala, nationala, ci constientizarea atinge nivelul global.

Astfel, impactul a fost intotdeauna o problema a intregului glob, diferenta fiind continuta in modul in care a actionat constiinta (national sau global).
Masurile pentru protectia mediului cuprind toate acele activitati initiate pentru conformitate cu regulamentele interne si externe ale intreprinderii, voluntare sau obligatorii. Criteriul acestei conformitati nu este de natura economica, ci are ca efect prevenirea sau reducerea impactului de mediu.

Costurile sociale sunt principala tinta strategica a planului de CSR in cadrul unei intreprinderi. Ele survin in momentul in care comunitatile sunt compensate pentru daunele provocate. Se mai refera insa si la externalitati, in cazul in care costurile nu au fost inca internalizate (daune asupra sanatatii comunitatilor invecinate, recoltelor agricole sau asupra apelor etc.).

In acelasi cadru, al costurilor sociale, se incadreaza si cele ce privesc partile interesate. Ele grupeaza, pe langa costurile pentru comunitatea locala, si altele legate de: investitori, creditori, normatori, clienti, organizatii guvernamentale sau ONG-uri de profil etc. Prin mentinerea unor bune relatii cu aceste parti interesate, o companie evita conflicte nedorite pe teme de mediu. Construirea unei imagini de intreprindere verde contribuie la apropierea unor oportunitati de bunastare economica.
Toate elementele de interes pentru o structura de gestiune a responsabilitatii sociale in cadrul unei intreprinderi pot fi grupate in cadrul unui tablou de bord extrafinanciar.