Principiul securitatii juridice

 

asist. univ. drd. Cosmin Flavius Costas

Principiul securitatii juridice


In doctrina s-a spus ca notiunea de „securitate juridica“ evoca, cel putin pentru juristi, chestiuni familiare, precum retroactivitatea, teoria aparentei, legalitatea incriminarii si a pedepsei sau chiar obscuritatea textelor de lege.

In esenta, ceea ce caracterizeaza acest principiu este faptul ca el trebuie sa protejeze cetateanul „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecuritati pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta risca s-o creeze“. S-a sugerat, in context, ca o notiune mai potrivita decat cea de „securitate juridica“ ar fi cea folosita de doctrina olandeza – Rechtzekerheid – „fiabilitatea dreptului“.

Initial, securitatea juridica si-a gasit expresia clasica in neretroactivitatea legii, consacrata de pilda in art. 2 din Codul civil Napoleon (1804): „Legea nu dispune decat pentru viitor; ea nu are niciun efect retroactiv“. Din momentul in care s-a observat insa ca legea nu este in masura sa regleze toate situatiile aparute in practica, a fost invocat principiul securitatii juridice. Practic, exigentele acestui principiu nu se limiteaza la interzicerea retroactivitatii legii, ciele sunt mult mai largi si implica:

a) Accesul la legislatia aplicabila si previzibilitatea acestei legislatii. Cu alte cuvinte, contribuabilul trebuie sa aiba in primul rand acces la reglementarile care ii sunt aplicabile, pentru a lua cunostiinta de continutul acestora. In acest context, in dreptul european se vorbeste despre o veritabila publicitate in materie fiscala, care este de natura sa intareasca considerabil securitatea juridica in acest domeniu si sa amelioreze raporturile dintre administratia fiscala si cetateni.

Cartea Verde a PFA Contabilitatea si obligatiile fiscale

Vezi AICI detalii

Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor

Vezi AICI detalii

Manual de politici contabile - Stick USB

Vezi AICI detalii

Pe de alta parte, legea aplicabila trebuie sa fie previzibila. Contribuabilul are in mod indubitabil dreptul de a fi informat in avans asupra consecintelor actelor pe care le efectueaza, intr-o maniera care sa-i permita sa se comporte in deplina cunostinta de cauza. Sub acest aspect, trebuie admis ca adagiul „nimeni nu poate invoca necunoasterea legii“ este din ce in ce mai greu de aplicat, in conditiile unei inflatii legislative evidente in materie fiscala, dublata de un vocabular care ar putea fi uneori caracterizat drept ezoteric. Simplu spus, contribuabilul trebuie sa cunoasca legislatia de asa maniera incat sa poata actiona preventiv.

b) Obligatia administratiei fiscale de a-si defini in mod clar exigentele si de a-si respecta angajamentele luate. Sub acest aspect, principiul securitatii juridice se identifica sub unele aspecte cu principiul increderii legitime.
De pilda, in jurisprudenta instantelor belgiene, dreptul contribuabilului la securitate juridica a fost afirmat consecvent:

• Prin hotararea pronuntata de Curtea de Casatie la 27 martie 1992 in cauza Van Apers s-a decis in favoarea contribuabilului care si-a fundamentat comportamentul pe o aparenta nascuta din comportamentul administratiei fata de el.
• De asemenea, prin hotararea din 3 iunie 2002 in cauza C.M. si H.F. s-a decis ca „dupa ce administratia fiscala a acceptat caracterul probant al unor documente contabile, ea nu poate reveni a posteriori asupra acestei solutii fara a aduce atingere principiilor generale de buna administrare care implica dreptul la securitate juridica“ si ca „cetateanul trebuie sa aiba incredere in ceea ce n-ar putea percepe altfel decat o regula fixa de conduita a administratiei, serviciile publice fiind tinute sa onoreze previziunile justificate carora le-au dat nastere ele insele“.

c) Dreptul la interpretarea unitara a legii. In fine, exista o anumita marja de incertitudine generata si de puterea de interpretare a legii de catre instantele de judecata, precum si de evolutia jurisprudentei acestor instante. Mai ales intr-un „domeniu favorit“ al insecuritatii juridice, materia fiscala, o jurisprudenta unitara, solida, argumentata, este cu atat mai importanta.

In acest cadru si in conditiile in care jurisprudenta fiscala a instantelor din Romania poate fi cu greutate calificata drept unitara, chiar si la nivelul instantei supreme, nu putem sa nu remarcam o hotarare recenta din practica Curtii Europene a Drepturilor Omului – hotararea din 6 decembrie 2007 in cauza Beian c. Romania (nr. 1) – prin care s-a consacrat un veritabil drept la jurisprudenta unitara. Mai exact, Curtea s-a pronuntat in sensul ca jurisprudenta trebuie sa fie unitara mai ales la nivelul instantei supreme, care are rolul evident de mediator al divergentelor jurisprudentiale.

In opinia noastra, aceasta concluzie este aplicabila, mutatis mutandis, si in domeniul fiscal.

Principiul securitatii juridice a fost consacrat pe cale jurisprudentiala la nivel european.

Astfel, la nivel comunitar, Curtea de Justitie Europeana a indicat faptul ca principiul securitatii juridice face parte din ordinea juridica comunitara si trebuie respectat atat de institutiile comunitare, cat si de statele membre, atunci cand acestea isi exercita prerogativele conferite de directivele comunitare.

Pentru ca principiul securitatii juridice sa fie respectat, este necesar ca, in lipsa unei prevederi contrare, orice situatie de fapt sa fie apreciata in lumina regulilor de drept care ii sunt contemporane.

Curtea a statuat in mod constant ca, in general, principiul securitatii juridice interzice ca o masura comunitara sa produca efecte inainte de publicarea ei. In mod exceptional, Curtea a decis ca se poate deroga de la aceasta regula atunci cand scopul masurii impune acest lucru si daca increderea legitima a celor interesati este respectata. Aceasta jurisprudenta este aplicabila chiar si atunci cand retroactivitatea nu este expres prevazuta de actul normativ in cauza, ci este rezultatul aplicarii continutului actului.

De asemenea, Curtea a indicat faptul ca o masura comunitara trebuie sa fie certa, neechivoca, iar aplicarea ei trebuie sa fie previzibila pentru cei carora li se adreseaza. Amanarea intrarii in vigoare a unei masuri de aplicare generala, desi data initiala a intrarii in vigoare a trecut, este in masura sa submineze acest principiu. Daca scopul amanarii este acela de a priva particularii de remediile legale ce le-ar fi fost conferite de intrarea in vigoare a normei juridice, se pune chiar problema validitatii legii care amendeaza prevederea initiala.

Pentru materia fiscala prezinta o importanta deosebita o constatare a Curtii de Justitie Europene: asigurarea securitatii juridice trebuie observata cu mai mare strictete in cazul regulilor susceptibile sa produca consecinte financiare, astfel incat cei vizati de aceste reguli sa cunoasca precis intinderea obligatiilor impuse de asemenea reguli.

In dreptul european al drepturilor omului, principiul securitatii juridice este analizat de obicei in contextul dreptului de acces la o instanta si este considerat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului.

S-a decis astfel ca securitatea raporturilor juridice civile impune ca solutia data in mod definitiv de catre tribunale unui litigiu sa nu fie repusa in discutie. De asemenea, un sistem judiciar national care permite presedintelui Curtii Supreme si Procurorului General sa atace in permanenta, pe calea unui recurs in anulare („protest“), o hotarare judecatoreasca definitiva a fost considerat incompatibil cu principiul securitatii juridice. Este contrara acestui principiu curgerea termenului de recurs de la data pronuntarii unei hotarari judecatoresti, cat priveste partile care nu au participat la judecarea cauzei si la pronuntarea hotararii.

In fine, unele instante nationale au procedat la o recunoastere explicita a principiului securitatii juridice.

Consiliul Constitutional francez a recunoscut implicit existenta principiului securitatii juridice, prin decizia nr. 455/2001. In Belgia, Curtea de arbitraj a proclamat acest principiu printr-o decizie din 11 februarie 1993, iar Curtea de Casatie a confirmat aceasta orientare.

In aceasta ambianta, apreciem ca principiul securitatii juridice ar trebui consacrat si in Romania, in materie fiscala, la o viitoare modificare a Codului fiscal. In mod cu totul evident, daca legiuitorul nu ar proceda la recunoasterea expresa a acestui principiu, le revine instantelor judecatoresti rolul de a se racorda la orientarea instantelor europene si de a-l consacra.

Drepturile de proprietate intelectuala asupra continutului acestui articol apartin Editurii Rentrop & Straton. Articolul poate fi preluat in limita a 500 de caractere, cu conditia sa fie insotit de textul: "Sursa: Portalul contabilul.ro" si link catre www.contabilul.ro . In caz contrar, vom actiona conform legilor privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala.

***Acest articol este preluat din Revista Romana de Fiscalitate. Avand peste 3.700 de abonati platitori, Revista Romana de Fiscalitate este un punct de referinta pentru toti cei interesati de domeniul fiscal. Daca sunteti interesat de articole de specialitate bine documentate, semnate de "nume grele" din lumea fiscalitatii descarcati gratuit  numarul din noiembrie al Revistei Romane de Fiscalitate.